3S – Strălucire – seisō (清掃)

Help5S

3S – Strălucire (Seiso)

Al treilea pas al procesului 5S constă în curățarea locului de munca (pardoseală, mașini, dulapuri, birouri etc.), atăt de bine încat să „strălucească”. Strălucirea presupune ca toate obiectele și echipamentele din spațiul de lucru să fie menținute curate și în stare de funcționare corespunzătoare.

Acesta este cel mai ușor de înțeles pas și totuși cel mai adesea trecut cu vederea în implementarea 5S. Menținerea lucrurilor curate și în stare de funcționare merg mână în mână, se vor elimina astfel întreruperile, reparațiile iar fluxul de producție va fi menținut constant.

Stabiliți noi standarde pentru curățenie. Curățați și îndepărtați tot gunoiul, grăsimea și murdăria. Totul trebuie să fie curat, ordonat și bine plasat la locul potrivit. Curățenia oferă un loc de muncă sigur și face ca problemele potențiale să fie vizibile imediat.

 

Obiective:

  • Îmbunătățește eficiența și siguranța procesului de producție, reduce pierderile, previne erorile și defectele.
  • Angajații vostri vor fi fericiți să vină să lucreze într-un mediu curat.
  • Pentru că vă păstrați echipamentele și spațiul de lucru în formă excelentă, veți avea mai puține incidente și mai puține defecțiuni ale echipamentelor. Aceasta înseamnă o productivitate mai mare și costuri mai mici.
  • Un post de lucru ordonat și curat contribuie la un bun climat de lucru și la calitatea produselor și serviciilor realizate, obținute într-un mediu de lucru eficient, sigur și motivant.
  • Într-un mediu curat, este evident că se poate detecta mai ușor și mai repede orice situație anormală – lipsa unui material, un zgomot diferit al ventilatorului calculatorului etc.

Implementare:

  • Stabilirea zonelor individuale și comune: /depozite, echipamente, suprafețe de lucru sau de acces, pentru a evita duplicarea sarcinilor sau lipsa unui responsabil.

 

  • Identificarea activităților zilnice de curățenie și a sarcinilor de mentenanță de rutină de efectuat la fiecare categorie de loc de lucru.
  • Alegerea metodelor pentru efectuarea curățeniei: instrumente și materiale necesare, reguli de respectat.
  • Stabilirea în scris a programului și alocarea rolurilor / responsabilităților.
  • Pregătirea instrumentelor de lucru: lavete, mături, pensule, vopsea, mănuși, saci de gunoi etc., precum și a fișelor de verificare periodică a progresului.
  • Curățenia generală propriu-zisă.
  • Verificarea eficacității și identificarea/rezolvarea problemelor cronice ce pot produce murdărie.
Monitorizarea curățeniei la postul de lucru și utilizarea de mijloace vizuale pentru prezentarea stadiului atins.